CSMS IASI

Autor Subiect: SC Ştiinţa Miroslava si Penicilina Iasi - volei feminin  (Citit de 1913 ori)

pictorul

  • Vizitator
SC Ştiinţa Miroslava si Penicilina Iasi - volei feminin
« : Iulie 25, 2013, 08:42:25 am »
You are not allowed to view links. Register or Login

* aşa cum Universitas Iaşi a dublat-o pe Politehnica la handbal masculin, iată că a apărut şi o echipă nouă de volei feminin la Iaşi * formaţia cu media de vârstă de 20 de ani este antrenată de Cătălin Ştirbu, fost „principal” la Penicilina, şi va fi susţinută de Primăria Miroslava
După ce s-a despărţit de Penicilina Iaşi, antrenorul Cătălin Ştirbu a pus bazele SC Iaşi, club al cărui preşedinte este Eugen Pal. Încă de la înfiinţare a promis că va înscrie echipa în campionatul de senioare şi iată că s-a ţinut de cuvânt. A găsit susţinere totală din partea lui Dan Niţă, primarul Miroslavei, iar acum antrenamentele formaţiei SC Ştiinţa Miroslava se desfăşoară în cocheta sală a comunei ieşene, acolo unde va şi juca. Câteva dintre componentele lotului sunt cazate la Miroslava, aşa că Ştirbu susţine că formaţia sa are condiţii optime de pregătire. „Ţin să-i mulţumesc domnului primar Niţă pentru sprijinul deplin pe care ni-l oferă, iar noi ne obligăm să ducem această echipă în elita voleiului feminin românesc”, susţine Ştirbu, care a fixat drept obiectiv crearea unei formaţii competitive pentru sezonul 2013/2014, pentru ca finalul următorului campionat să poată fi consemnată promovarea formaţiei în Divizia A1.
Dar asta nu înseamnă că SC Ştiinţa Miroslava nu va profita în cazul în care va avea un culoar favorabil pentru a-şi atinge în avans obiectivul. „Deocamdată nici nu ştim componenţa finală a seriei în care vom activa. Dacă în iarnă ne vom situa pe un loc care să ne ofere perspective clare în privinţa promovării atunci vom încerca încă din primul sezon să ajungem în A1”, precizează Cătălin Ştirbu, care va fi ajutat de Gabi Cotoreanu şi Mihai Ţapu, doi dintre studenţii săi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi.

Unsprezece fete în lot, discuţii cu încă două

Ştirbu a stabilit un protocol de colaborare şi cu CSS „Unirea” Iaşi la nivel de junioare, în lotul formaţiei de senioare urmând să activeze şi cinci jucătoare de la gruparea juvenilă. Simona Filip este voleibalista pe care şi Penicilina ar fi vrut-o în lotul său, însă va juca pentru SC Ştiinţa Miroslava, la fel ca şi Cătălina Poboroniuc, adusă de la Tg.Mureş, unde plecase după ce parcursese junioratul la „Unirea”, dar şi Ştefania Petrescu, de la Botoşani. „Avem deocamdată un lot alcătuit din unsprezece voleibaliste, dar suntem în negocieri avansate cu încă două jucătoare experimentate. În primul rând însă ne interesează să creştem voleibaliste valoroase la Iaşi”, a conchis Cătălin Ştirbu.
Dragoş Gaşpar

 


„Ne-am propus să construim o formaţie competitivă, iar în sezonul 2014/2015 să promovăm în prima divizie”
Cătălin Ştirbu,
antrenor SC Ştiinţa Miroslava

Data publicarii: 25/07/2013
« Ultima Modificare: August 12, 2013, 02:06:04 pm de pictorul »

pictorul

  • Vizitator
Re: SC Ştiinţa Miroslava si Penicilina Iasi - volei feminin
« Răspuns #1 : August 12, 2013, 02:06:15 pm »
You are not allowed to view links. Register or Login

 

Fii alaturi de echipa! Arata ca esti fan... pe Facebook!